marți, 29 ianuarie 2013

Baietelul si extraterestrul

 

      A fost odata ca niciodata un baietel. Care avea un prieten, extraterestru. Si, amandurora le placeau desenele animate. Numai ca, desi erau cei mai buni prieteni, ei niciodata nu le puteau urmari in acelasi timp. De ce oare? :)



            Stefan si prietenul sau extraterestru, dupa o plimbare pe afara, la jumatatea drumului cu "hai sa ne schimbam de hainele de afara", uitand practic sa mai si respire :),   in fata televizorului.

luni, 28 ianuarie 2013

Stare de fapt - astia suntem!



           Cele ce veti citi mai jos sunt o oglinda. A ta, a mea, a tuturor celor din jurul nostru. Daca cineva nu se recunoaste in oglinda aceasta, este aerian. Sau este un OM care a inteles ESENTIALUL- da-ti-mi voie sa spun ca acesta din urma este specie rara.

          Articolul integral il aveti aici, est scris de Bradut Florescu. I-a fost atribuit la un momendat lui Dan Puric, dar acesta a lamurit problema autorului.

          Pasaje:

          Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

            
            Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

          Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.


           
         Avem [....] o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

         Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

        Va sfatuiesc sa cititi tot articolul, sunt lucruri atat de adevarate, incat dor. 

Renul


       Da, el este renul nostru. De executat a fost foarte usor, din amprenta piciorusului si a manutelor copilului. Noi i-am facut si mustati. Nu stiu de ce, habar nu avem daca renii au mustati. Dar al nostru are :)
       Ideea nu este a noastra, e preluata, dar in momentul asta nu-mi aduc aminte neam unde am vazut-o pt prima data.
      Hai, spor la treaba si va asteptam renii :)

miercuri, 23 ianuarie 2013

O carte pentru David

         
           David are 2 ani jumatate si sufera de tetrapareza spastica (paralizia mainililor si a picioarelor). Nu se poate misca asemeni unui copil de varsta lui, nu vorbeste si nu se joaca pe masura varstei. Insa simte si traieste ca toti ceilalti copii, este frumos si dragastos. Si are niste parinti care ar fi in stare sa mute muntii din loc pentru a-i acorda sansa pe care o merita la recuperare. Recuperare ca va fi lunga si costisitoare, insa nu imposibila.
           David trebuie sa urmeze o sesiuni de recuperare in Ucraina, o data la 4 luni (o sesiune costa 3500 euro) si in tara. Pana in prezent au fost multi cei care i-au acordat ajutorul, dar este nevoie de mult mai mult. Poti fi si tu alaturi de el, il poti ajuta sa faca singur pasi. Cum?
            Cumparand o carte. De poezii.
          







         
           Mesajul pe care David l-a lasat prin intermediul parintilor este simplu si emotionant: 

           Multumesc Cristinei Pipiriga,autoarea cartii de poezii " Cateodata , toamna...", care a donat pentru mine 150 de exemplare pentru a ma sprijini in lupta pentru o viata mobila, cu bucurii de copil obisnuit . Cu numai 14 lei puteti achizitiona un exemplar pe care eu am aplicat cu multa dragoste amprenta piciorusului meu cu care imi doresc sa pasesc in viitor. Multumesc tuturor! Cu drag, David

           
          Daca doriti sa achizitionati un exemplar, o puteti face lasand un mesaj pe pagina lui de Fb 14 lei plus taxele postale care nu depasesc 6 lei. In total 20 de lei pentru viata unui copil. E mult?
          Pe David il puteti gasi pe  Fb sau pe site-ul lui.


          Vi-l prezint, el este DAVID :)




marți, 22 ianuarie 2013

Pawn Stars


                                           
             Din categoria ''ce nu as fi crezut ca voi face vreodata si acum nu pot sa traiesc fara''...    here's Pawn Stars. Emisiune, evident Made in USA. Pe History Channel, sau si mai simplu, pe net. Doar atat am de spus: ati fi uimiti (cu 'U' mare) sa vedeti ce pot aduce oamenii la amanetat. De la bancnote unicat, CU valoarea de 5.000/10.000 dolari, IN valoare de 1.000.000 dolari (azi), pana la 'embrioni' de extrateresti mai mult sau mai putin veritabili. Ah, si sa nu uit de inscrisuri cu valoarea (si vechimea) Declaratiei de Independenta. Sau magarusi, caci si ei se pot amaneta. Practic, cam orice iti trece prin minte, oamenii astia primesc :)

Pluralul...who needs it?

 
          BB Stefan, 2 ani si 2 luni (aproape):

         * Plimbare prin parc
           - Mami, uite doi ciori (!?!)

        * In casa, inspectand totul din jur:
          Eu: - Ce-i acolo?
                - Doi prizi  (?!?!)

          Ok, so...am lamurit-o ca pluralul nu este punctul nostru forte, dar cum stam cu denumirile:

         Red Bull- RebDul   that's ok, pana o sa fie indeajuns de mare sa-l poata bea, o sa stie si cum sa-l ceara corect la magazin.
         Bianca- Bilanca
     
            Si, of course, celebra (deja) discutie:
            - Mami, am facut o musca!
            - Ok, si ce faci cu ea?
           - O pun pe fata !
           -......Huh? ..... Ahhhh....o masca! 


            Ca sa fie totul clar, exemplificam cu o poza facuta in parc, cand admiram cei doi ciori :)

                

Tea slabeste


                 Va invit sa o cunoasteti pe Tea. Este minunata si simpatica, sau minunat de simpatica, luati-o cum vreti :). Veti vedea in continuare de ce. Are doua atribute care pe mine m-au cucerit: are un stil savuros de a scrie si este hotarata sa ajute multi (mult prea multi) copii suferind.
               O las pe ea sa va puna in tema:    
     
        Dupa sase ani de incercari esuate, depresii si autoinvinuiri, dat vina pe oameni, pe mancarea asta a naibii de buna, pe alinierea planetelor si pe guvernantii din Romania (da, sunt mama scuzelor), te invit sa facem un experiment. M-am hotarat sa nu-mi mai pun piedici si sa gasesc un motiv mai mare chiar si decat mine.

       Ii admir tare mult pe cei ce isi aleg o cauza apropiata lor si alearga pentru ea prin desert, la maratoare, sau isi tund parul ce ii defineste fizic, sau ies in strada si nimeresc in duba Jandarmeriei (been there, done that).
       Acestia sunt oameni care isi dau seama ca degeaba asteapta ca americanii, Statul, vecinii sa stranga dupa ei (la propriu si la figurat) si care isi dau silinta sa nu isi traiasca viata doar pentru ei. Sa lase ceva in urma, fie ca-i un copac in fundul curtii, fie ca-i un aparat care va salva viata a nu stiu cati bebelusi nou-nascuti.

      Iar eu sunt genul asta de om. Cum insa nu stiu sa aleg, nu stiu sa crosetez, mi-am dat seama ce pot face eu, asa grasa cum sunt: sa slabesc pentru Inima Copiilor. O am alaturi pe Alexandra, antrenoarea mea de Kangoo Jumps si pe Margarit, nutritionistul meu. Iar eu o sa testez “pe pielea mea” toata teoria a ceea ce e corect/frumos/etic/util in materie de sport/nutritie, si o sa zic cum e de partea cealalta, cea cu “practica ne omoara”. O sa va placa sa ma cititi pentru ca sunt o “average Jane”, chiar daca nu ma cheama Ioana: lucrez in Bucuresti (si asta imi ocupa tot timpul :) ) pe program de 8 ore, am un salariu mediu din care ma rasfat destul de putin, imi place mancarea si petrecerea si viata in general. Si de la asta nu fac rabat. Toata carnea asta de pe mine e pe bune, e bine crescuta (sic!) si nu vrea sa ocupe spatiul public de dragul artei. Ci de dragul caritatii.

            Ce trebuie sa faci tu?
           N-o sa te pun sa licitezi pentru fiecare kg pierdut (inca ;) ). Ce te rog eu nu te costa nimic. Nici macar 2 euro SMS-ul – desi ar fi fain sa mai dai cate unul din cand in cand, no matter the cause. Tot ce trebuie sa faci e sa urmaresti ce scriu si sa dai un share, ca sa vada si altii. Si sa revii in fiecare zi, de trei ori pe zi (glumesc.. sau nu) ca sa vezi ce sfaturi am mai “filtrat” pentru tine azi. Promit ca-s funny, optimista si desteapta. Si ma dau pe tava, pe gratis! Adica pentru un formular 2% – redirectionarea impozitului datorat statului catre un ong, si anume – pentru Inima Copiilor. E simplu, jur!




         Inima Copiilor se ocupa cu strangerea de fonduri  pentru refacerea sectiei de Terapie Intensiva Nou-Nascuti de la Spitalul Marie Curie. Tea este, printre altele fundraiser la Inima Copiilor.
         Eu zic ca este o initiativa tare faina, asa ca... urmariti-o pe Tea si ascultati doleanta ei: virati cei 2% din impozitul pe venitul din 2012 (care oricum mergeau catre stat) catre Inima Copiilor. Mi se par niste bani foarte bine cheltuiti, nu credeti?
 
             Urmareste-o pe Tea pe Fb sau pe blogul ei  si afla tot parcursul ei in incercarea de a slabi (tips-uri pe care ea le incearca si le ofera gratis cititorilor, ce sa faci/ce sa nu faci in timpul unei diete).

luni, 21 ianuarie 2013

Un tricou din 50.000



            Asociatia "Copii Suflete Sperante" este o organizatie non-profit, infiintata cu scopul de a sprijini sub toate formele copiii afectati de tulburari neuromotorii.

           "Construieste Sperante" este un proiect prin care isi propun strangerea de fonduri pentru constructia unui centru medical care va reuni sub acelaşi acoperis cele mai noi metode de tratament pentru reabilitarea copiilor cu dizabilitati neuromotorii.

           Situatia actuala a donatiilor poate fi consultata aici: http://www.copiisuflete.ro/hope-meter

           In România sunt cca. 50 000 de copii cu tulburări neuro-motorii grave, si fiecare din ei are nevoie de o speranta. In 3 Martie 2012 s-a lansat campania "50 000 de sperante", cu scopul de a strange 1 milion de dolari pentru a demara constructia acestui centru. Fiecare donatie vine cu un tricou unic, un simbol al faptului ca fiecare dintre noi multiplicat cu 50 000 putem realiza ceva uimitor.

          Aceste tricouri nu sunt decât un simbol al omeniei, al sufletelor curate şi îmbrăcând acest tricou nu vei ajuta doar cu bani dar ai şansa să te alături lor şi să duci mai departe vestea că eşti unul dintre acei români care ştiu să facă un pas în faţă atunci când este nevoie de ajutorul şi înţelepciunea lor.
Iata cum arata tricourile: 


Detalii referitoare la campanie gasiti pe site 
Sunt de gasit si pe Fb 

Copii. Suflete. Sperante.

            Asociatia "Copii Suflete Sperante" este o organizatie non-profit, infiintata cu scopul de a sprijini sub toate formele copiii afectati de tulburari neuromotorii.


           Misiunea Asociatiei "Copii Suflete Sperante" este de a construi in Romania un centru ultramodern specializat in recuperarea copiilor cu afectiuni neuromotorii. "Construieste Sperante" este un proiect prin care ne propunem strangerea de fonduri pentru constructia unui centru medical care va reuni sub acelaşi acoperis cele mai noi metode de tratament pentru reabilitarea copiilor cu dizabilitati neuromotorii.

           Detalii referitoare la proiectul propus de Asociatie gasiti  pe site
            Sunt de gasit si pe Fb






         De pe site-ul Asociatiei Copii Suflete Sperante puteti descarca formularul prin care 2% din impozitul pe venit al dvs se redirectioneaza de la stat catre fondurile asociatiei http://www.copiisuflete.ro/index.php?route=article%2Farticlecategory&path=42 .
Completarea lui dureaza putin dar sprijinul pe care il oferiti este mare!

Ziua Internationala a Imbratisarilor




        Need I say more? :)
  
       Această sărbătoare a fost instituită în SUA, în anul 1986, iniţial numindu-se Ziua Naţională a Îmbrăţişărilor (National Hug Day). În scurt timp, ea s-a răspîndit în toată lumea.

       Potrivit tradiţiei evenimentului, în această zi, oricine poate îmbrăţişa orice persoană, chiar şi din cele necunoscute. Nimeni nu ştie, cui i-a venit ideea sărbătoririi si de ce a fost aleasă anume această zi. Se consideră, totuşi, că autorii ideii au fost studenţi.


                Sursa foto

           Imbrăţişarea este gestul care exprimă cea mai variată şi bogată gama de sentimente. Ea poate exprima dorinţă, disperare, iubire, pasiune, dor, acceptare, apropiere, nevoie de protecţie, siguranţă, suferinţă, tandrete, gelozie, mânie, invidie sau trădare.

           Indiferent care ar fi sentimentul pe care-l exprimi, poate sa fie si numai din simpatie (in cazul in care te hotarasti sa imbratisezi un/o necunoscuta pe strada), azi ai liber la imbratisari. Este pe principiul vascului de Anul Nou, vrei-nu vrei sub vasc toate saruturile sunt 'iertate' :) La fel si imbratisarile de azi, 21 ianuarie

            

Mihaita

            Eu sunt MIHAITA si sunt un copil real

        
             Da, sunt real, am certificat de nastere. Sunt Mihail Ioan Oncioiu, un copil minunat, un inger, cum imi spune mama si da, sufar de autism. Exista o pagina de rapoarte medicale puse la dispozitia tuturor. Daca mai vreti si altele mai am, in curand o sa le pun pe pagina mea. Am evaluare de la ATCA, am scrisoare medicala de la Spitalul Gomoiu. Am si filmari din timpul terapiei pe care insa nu le postez, in unele din ele sunt foarte suparat si plang. Mami nu vrea sa va socheze cu ele. In unele sunt foarte cuminte, daca le vreti vi le arat. Si stiti de ce? Ca sa va demonstrez ca exist, ca sunt autist, ca lupt in fiecare zi cu boala mea si ca familia mea face eforturi mari sa-mi ofere o viata normala, sa devin un copil normal. Dar sa stiti ca, desi am autism, eu sunt un copil cu sentimente, o iubesc foarte mult pe mami, ma joc cu surioara mea, il imbratisez pe tatal meu.

  
           Ca o paranteza, sa vorbim despre ce inseamna autismul si cum se manifesta acesta...

- atasament straniu pentru obiecte
- se joaca indelungat in mod bizar
- plang, rad sau manifesta nelinisti din motive neclare
- impotrivirea la atingerile sociale (imbratisari)
- dificultati de interactiune cu alte persoane
- gesturi repetitive (alinierea de obiecte, de exemplu) si/sau miscari stereotipe (agitarea mainilor, saritul, mersul pe varfuri)
- lipsa intrebarilor (pe care le pun de obicei copiii despre tot ceea ce ii inconjoara)
- neputinta de a se orienta cand e strigat pe nume, de a copia miscarile altor persoane, de a arata obiecte altor persoane
- contact vizual redus sau inexistent
- vorbire saraca, limbaj redus
- baietii sunt pasibili de 4 ori mai mult la autism decat fetele
        Costurile terapiilor de recuperare ajung pana la 1000 euro/luna. Echivalentul a 12.000 euro pe an. Iar terapiile de recuperare sunt singura sansa de a deveni un copil normal, care se se bucure de viata, prieteni si sanatate.


            
           
          Il poti ajuta sa mearga mai departe directionand cei 2 % aferenti impozitului pe veniturile din salarii pe 2012 (declaratia 230 ) Asociatiei Curcubeul Autismului Prahova
Cod Inregistrare Fiscala: 31076882
Cont: RO89 BTRL RONC RT02 0122 6301
Banca Transilvania Ploiesti.

          Poti sa virezi cei 2% catre Mihaita si sa ii influentezi destinul, sau poti lasa cei 2% statului, dar stim cu toti ce va face statul cu ei (?)
Pentru relatii suplimentare intrati pe pagina lui www.mihailioan.info


            Pentru cei din Ploiesti, mama lui Mihaita ( Dana Oncioiu pe Fb) se va ocupa personal cu depunerea acestor formulare la Trezorerie, iar pentru doritori poate transmite prin email formularul partial completat cu datele Asociatiei si contul.

  

Raducu

           Se numeste Radu. Cei care il  iubesc il alinta Raducu. Are 5 ani si  in luna MARTIE 2010 a fost diagnosticat cu AUTISM.
          Nu stie exact ce inseamna. Stie doar ca nu reuseste sa ne inteleaga pe noi, cei din jurul sau, nici lumea noastra si nu stie sa se bucure ca toti ceilalti copii.




         Parintii lui Raducu:
         Suntem foarte mandri! Insa nu este usor sa fi parintele unui copil cu AUTISM. Numai cine trece prin aceasta experienta stie ca in fiecare zi trebuie sa o iei de la capat, sa te inarmezi cu multa rabdare, si sa nu abandonezi nici macar o secunda.

Cea mai grea LUPTA este de a obtine banii necesari terapiei. Nefiind recunoscuta, nu este compensata de catre casa de asigurari si ca atare recuperarea copilului depinde de puterea financiara a parintilor. Costurile lunare ajung la 1000 euro lunar (terapie, materiale,recompense).

NEPUTINTA, FRUSTRARE, DISPERARE…..asta simtim noi acum deoarece facem din ce in ce mai greu fata acestor costuri.

   


          
           Ceva s-a intamplat in jurul varstei de 1 an. Daca pana atunci era foarte prezent printre noi, ne imita, radea, se bucura alaturi de noi, ne urmarea cu privirea peste tot, e adevarat ca nu avea un vocabular foarte dezvoltat, dar se straduia, existau silabe, dintr-o data a inceput sa ne ignore pe noi si pe toata lumea care se afla in preajma lui,nu mai reactiona atunci cand il strigam, nu ne mai privea atunci cand ii vorbeam, nu se mai juca cu jucariile, era atras de obiecte pe care le si baga in gurita tot timpul. Devenise NEATENT, ABSENT.
          

            Interventia terapeutica comportamentala in cazurile de autism trebuie sa contina aproximativ 20-40 de ore pe saptamana pentru a da rezultate. In fapt, daca este perceputa corect, ea va deveni un stil de viata pentru copilul cu autism si anturajul sau. Trebuie inceputa inainte de varsta de 5-6 ani a copilului (varsta optima pentru inceperea terapiei este 2-3 ani) , mai tarziu de aceasta rezultatele nemaifiind la fel de bune, si nici lucrul cu copilul nu va mai fii la fel de usor. Acestea se datoreaza in primul rand faptului ca la varsta de 7 ani se formeaza patternurile la nivelul creierului, retardul se accentueaza odata cu varsta , iar comportamentele negative in exces se inmultesc si se adancesc, iar copilul renunta la ele tot mai greu.



         Raducu este un copil afectuos. Lucru nu foarte des intalnit in randul persoanelor diagnosticate cu autism.  Are sanse maxime de recuperare, dar terapiile sunt deosebit de costisitoare.Ca sa fie un copil normal TREBUIE sa faca terapie de recuperare. Aproximativ 11 luni Raducu a intrerupt terapia. Am reinceput terapia din luna aprilie 2012. Pentru aceasta terapie Raducu are nevoie de aproape 4500 lei lunar (1000 de euro /luna, aproximativ 12000 de euro / an) pentru a avea sansa la o viata normala.
Il poti ajuta si tu in lupta lui, efortul tau fiind minim. Cum?
Completand formularul 230 si virand astfel 2% din impozitul pe venitul 2012 catre Asociatia care il sprijina pe Raducu. In caz contrar, cei 2% raman statului roman, pentru a fi folosi la... nu stiu, poate stiti voi la ce ii foloseste statul ... (?)

Detaliile privind datele asociatiei care il sprijina pe Raducu le gasesti aici Sau, ii poti contacta parintii pe pagina de Fb, aici.


 




         

marți, 15 ianuarie 2013

Cum sta treaba cu cafeaua


        * Eu acum 10 ani:
               -   Cafea?
               -    Vrei sa ma omori?
      
        * Eu, in timpul facultatii (-lor, am facut la diferenta de 1 an Ase si Limbi Straine)
               - Maine am 2 examene, trebuie sa stau treaza toata noaptea, deci...beau 1/4 de cana de cafea. O sa mai adorm poimaine la aceeasi ora.

         * Eu, dupa ce am nascut 1 copil si am terminat cu alaptatul:

               - Daca nu beau cafea la primaora nu pot sa deschid ochii!
               - Daca nu beau cafea, nu pot sa mananc pranzul!
              - Daca nu beau cafea la ora 16.00, adorm inaintea lui fie-miu diseara!
    
          Da, am ajuns la 3/zi. Intr-un an jumatate, de cand Stefan a intrat pe alt lapte decat cel matern.

Sursa: aici

Si a venit 1 ianuarie...cu rotavirus

         
         Da, asa ne-am inceput noi anul 2013, mai precis pe 1, la ora 12.00 am varsat pentru prima data. E adevarat ca Stefan topaia deja de 10 minute cand a survenit incidentul, deci...poate de la asta e. A urmat o perioada de liniste, dupa care un somn, la fel de linistit, dupa care un biberon de apa. Si...iar a vomat. Si inca o data, si inca o data, voma din ce in ce mai putin... Am impachetat de urgenta bagajele (desigur, eram in vacanta pe Valea Prahovei, doar nu ne gasea si pe noi virusul acasa, ca tot omul) si am zburat pe autostrada A3 spre Bucuresti. Pe drum am avut parte de un somn si apoi iar un episod de voma. Ne-am prezentat la Camera de Garda de la IOMC.

       Sange luat, pus la perfuzii. Una de o ora, una de 5 ore. De cate ori a vomat, ce a vomat, a avut scaune, a avut febra? Nu, nu a avut scaune moi. Nu, nu a facut febra. Stai...in timpul celei de-a doua perfuzii, au inceput si scaunele moi, norocul nostru a fost ca am anuntat doctora si a putut sa ne ia o proba din scaun. Rezultatul avea sa iasa a doua zi. La analizele de sange (Astru) nu a rezultat o deshidratare accentuata, dar doctora parea foarte sceptica, nu intelegeam de ce. Eu tot insistam ca poate e o enterocolita, doar am mai avut si alta data si nu a fost foarte grav, doctora tot insista ca poate fi vorba de un rotavirus si lucrurile se pot complica,

       Am plecat acasa pe la 2 dimineata, urmand sa ne intoarcem la 8, in aceeasi dimineata. Intre timp, la 3 Stefan a facut si febra. Am inceput cu antitermicele la 4 ore. La 8.00 ne-am intors la spital, Stefan era nedormit, suparat de tot ce-l inconjura, speriat de spital, plangea fara incetare. Doctora ne-a dat o trimitere catre Bals, spital specializat pe boli infectioase, impresia pe care mi-a lasat-o mie a fost ca a facut in asa fel incat sa ne paseze mai departe. Dupa cum aveam sa realizez mai tarziu, m-am inselat.

      Ajungem intr-un sfert de ora la Bals, uimire generala: Stefan, vazandu-se scapat de un spital isi revenise (miraculos as spune), zambea, nu mai parea atat de obosit, febra nu mai avea... La Camera de Garda este analizata destul de general toata situatia lui, si sub umbrela- nu sunt destule paturi disponibile, daca situatia se inrautateste, va intoarceti si va internam, mergem voiosi acasa. Urmeaza o zi in care Stefan mananca putin, bea apa cu lingurita, cate 2 la 5 minute. Nu vomita, nu mai are scaune moi, nu mai face febra. Yeeee! Suntem bine.

      Gresit! A doua zi incep episoadele de voma. Nu febra, nu scaune moi. Voma cat cuprinde. Orice picatura de apa iese la cel mult 5 minute dupa ce a fost administrata. Starea lui Stefan este insa relativ buna, tinand cont de toate astea: zambeste si vorbeste mai tot timpul.

      Pana la un moment dat, cand pica brusc. Nu mai vorbeste si este foarte somnolent. Cere apa, dar nu o poate retine. In decursul unei ore totul s-a schimbat la 180 de grade. Bagaje facute in graba si iar la IOMC. Internare imediata si perfuzii instant. Prima data saruri, apoi 'minunile'- perfuzii care durau 12 ore! In total, in cele 2 zile jumatate cat am fost internati acolo, a facut 4 astfel de perfuzii.

       O jumatate de zi si o noapte a dormit aproape non stop, lucru care a fost aproape infricosator. Nu exista tura pe care asistentele sau dr sa o faca prin rezerva noastra si sa nu ii intreb: "E normal sa doarma atat de mult?"  "Da...e relativ normal. Dar il mai puteti trezi din cand in cand."

       Urmatoarele o zi si o noapte a trebuit sa ne 'luptam' sa bem cate o lungurita de apa la 3 minute si cate un covrigel la alte 5 minute. Dah....spune-i asta unui copil care este invatat sa bea apa non stop si sa rontaie mere, morcovi, biscuiti etc... you name it, he'll eat it!  Intr-un final, am cazut la pace si ne-am pus incet-incet pe picioare, cu dieta pentru enterocolita. Acum suntem bine si am reusit sa plecam din rezerva noastra de pe palierul de boli infectioase...cu nici o alta boala infectioasa. Yesss!
      

       Da, am facut-o si pe asta! Am fost si in spital, de stat. Si, culmea, nu a fost sfarsitul lumii. Asistentele sunt relativ calme, relativ dragute (nu am incercat sa Nu cotizez, asa ca nu-mi pot da seama daca asta era starea lor in mod normal sau doar 'indusa' de stimulent), doctorii sunt relativ interesati de ceea ce se intampla cu pacientii (si da! am intalnit o dna dr care a refuzat sa primeasca). Din punctul meu de vedere, spitalul a fost bila alba din toata experienta. Relativ alba :) caci totul e relativ pe lumea asta, nu?

      S-a stabilit si un diagnostic, enterocolita+ rotavirus. Am citit tot ce se poate citi pe net legat de rotavirus. 90% dintre copii cu varsta pana in 5 ani fac acest virus. Este extrem de contagios, se poate lua practic oriunde si oricand. Mijloacele de pastrare a igienei nu sunt de nici un folos. Ajuta, dar nu feresc.

      Daca am facut vaccinul? Nu. Daca l-as face acum? Nu. Dar asta este pererea mea personala, nu sfatuiesc pe nimeni sa-l faca/sa nu-l faca.  Din cate am citit, in Austria vaccinul va intra in schema de vaccinare nationala, asa ca ... ramane la latitudinea vostra ce varianta alegeti.

        Daca-mi permit sa va dau un sfat este urmatorul: fiti atente, dragi mamici la toate semnele pe care copii vostri vi le dau. Nu treceti cu vederea, nu lasati pe maine, de la o ora la alta lucrurile se pot schimba radical.